DePlin.

DePlin.

În jurul meu sunt tot soiul de ustensile ciudate și diferite de mine. Pe suprafața rece a lespezii de piatră pe care sunt amplasat, încep să simt o atracție puternică și mă deplasez ușor, fără voia mea, spre obiectul care mă obligă să mă târăsc ușor spre el. Nu durează mult până când mă izbesc cu putere de o suprafață metalică și sunt ridicat în aer de o mână imensă. Încep să amețesc. Materialul de care sunt prins este mișcat brusc, iar eu pierd șirul evenimentelor.

În cele din urmă, îmi revin din amețeală pe o suprafață lată și rece din lemn. Simt furnicături incomode prin tot corpul. Încerc să îmi dau seama care este cauza acestei senzații neplăcute și observ că sunt acoperit cu mici așchii ciudate și reci. Înainte să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, încep din nou să simt o atracție, de data aceasta diferită și mult mai puternică în intensitate. Astfel, mă izbesc cu putere de colțul unui alt corp similar cu al meu.

Timpul se oprește în loc. La capătul opus al ființei mele începea, parcă, o extensie a mea, precum o jumătate care mă completează, dar a cărei lipsă nu am simțit-o niciodată până acum. Rămânem o perioadă împreună, lipiți unul de celălalt, suprafața ei magnetică de suprafața mea și ne bucurăm de un amalgam de senzații noi, pe care le putem experimenta doar împreună. Este o senzație plăcută să știi că pe lumea aceasta solitară, există un corp, străin, de care te poți simți atât de atras, lângă care poți simți pentru prima dată ceea ce înseamnă cu adevărat calmul, lângă care pot simți chiar și eu, cum existența mea inutilă primește, în cele din urmă, un scop. Dar ce se întâmplă?

O forță puternică mă trage în spate. Suntem dezlipiți cu brutalitate unul de celălalt. Suprafața scârbos de umedă și caldă începe să îmi dea jos așchiile incomode și reci de pe corpul meu, de existența cărora am uitat în acele câteva secunde minunate în care am fost lângă ea. Sunt ridicat cu putere în aer și încep să amețesc din nou. Lumea mea se destramă într-o spirală imposibilă și mă trezesc așezat pe rafturile prăfuite ale unui cabinet de fizică, încercând parcă să îmi amintesc, fără succes, ce s-a întâmplat mai devreme. Mă simt singur și gol pe dinăuntru, o ironie, având în vedere că sunt un corp metalic, dreptunghic și plin. Sunt un magnet dreptunghic, așezat pe rafturile prăfuite ale unui cabinet de fizică.