RSS

Vinde-ți Elefantul DIGITAL – Maura Trocan

Vinde-ți Elefantul DIGITAL – Maura Trocan

Marketing. O noţiune devenită populară în rândul maselor de oameni în ultimul veac. Probabil aţi auzit de importanţa unui marketing direct eficient, despre cum aplicarea unor tehnici vă poate spori semnificativ vânzările sau, din contră, vă poate aduce în pragul falimentului. Cu o campanie bună de marketing puteţi câştiga alegerile electorale, convingând populaţia că sunteţi omul potrivit pentru a îi reprezenta, în timp ce discreditaţi concurenţa. O publicitate bună poate aduce chiar şi un afon pe primul loc în topurile muzicale, în timp ce lipsa acesteia lasă în anonimat o mulţime de muzicieni cu adevărat talentaţi.

Un specialist în sfera marketingului online știe cum să formuleze o reclamă, atât ca impact emoțional, cât și vizual, și mai ales, ce tehnici și ce unelte să folosească pentru a maximiza rezultatul unei campanii de promovare. El va face tot posibilul să mențină o prezență cât mai activă pe cât mai multe rețele sociale, va construi treptat o bază solidă de persoane, a căror interacțiune o va stârni, va lansa mai multe modele de reclame sau de pagini web și va analiza care performează cel mai bine, se va folosi de fiecare statistică disponibilă pentru a înțelege rezultatele obținute, pentru a vedea ce trebuie să îmbunătățească. Va petrece ore întregi pentru a vă crește afacerea, va face foarte multe lucruri, care privite din exterior par puține, însă cel mai greu lucru va fi să vă convingă de ce roata este rotundă și nu pătrată, de ce trebuie folosite anumite metode, anumite bugete și de ce marketingul online poate face diferența între a avea o afacere de succes, sau a intra în faliment în anonimat.

Puteți citi cartea aici:
Vinde-ti elefantul digital – Maura Trocan

 
Leave a comment

Posted by on February 10, 2015 in Carte

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Ea

Mergea pe stradă, adâncită într-un vârtej haotic de gânduri: gânduri despre tine, gânduri despre mine, dar mai ales gânduri despre bani. Mintea ei se afla la granița contradicției asupra propriilor sale nevoi, genul acela de gânduri care se ramifică la infinit, măcinând sufletul intelectualului precum împărțirea unui număr la zero, indiferent de valoarea sau felul acestuia, când totul se putea rezuma la o singură întrebare cu două răspunsuri. Probabil acesta este unul dintre motivele conform cărora fetele colaborează în crearea unor adevărate telenovele care le acaparează și le devorează forța vitală, înghițindu-le orice șansă la o viață normală și fericită, căci asta fac ele: creează. Creează viață, creează telenovele, creează situații inutile și scenarii imposibile și aleg singure să se intoxice cu propriul venin, ca mai pe urmă să îi otrăvească și pe ceilalti. În spatele unui zâmbet frumos și al unei atitudini gingașe, puțini știu că se odihnește o adevărată fiară, care cu o rapiditate animalic de umană îți va sfâșia în bucăți sistemul nervos și perspectivele pe care credeai că le ai despre lume și viață. Fără să îți dai seama, ea va intra cu dibăcia unei feline iscusite și îndemânatice în sufletul și în mintea ta și va pune ușor stăpânire pe tot ceea ce reprezinți: avere, familie, prieteni, pasiuni…

Pe de altă parte, o femeie va ști întotdeauna să se ferească de aceste capcane imposibile ale minții și va refuza să se lase pradă ego-ului, căutând în permanență soluțiile cele mai viabile pentru ambele părți. Străină de telenovelele din viața celor din jur, se va uita la ele ca la drame inutile și copilărești. Spre deosebire de o fată, o femeie își cunoaște foarte bine interesul propriu și caută să clădească, nu să distrugă. Să clădească o casă, o familie, o comunitate. Povestea ei va fi mai degrabă ca și un diamant neșlefuit, în așteptarea experiențelor care să îi dea o strălucire crescândă o dată cu trecerea anilor.

 
2 Comments

Posted by on August 4, 2014 in Monolog

 

Tags:

DePlin.

DePlin.

În jurul meu sunt tot soiul de ustensile ciudate și diferite de mine. Pe suprafața rece a lespezii de piatră pe care sunt amplasat, încep să simt o atracție puternică și mă deplasez ușor, fără voia mea, spre obiectul care mă obligă să mă târăsc ușor spre el. Nu durează mult până când mă izbesc cu putere de o suprafață metalică și sunt ridicat în aer de o mână imensă. Încep să amețesc. Materialul de care sunt prins este mișcat brusc, iar eu pierd șirul evenimentelor.

În cele din urmă, îmi revin din amețeală pe o suprafață lată și rece din lemn. Simt furnicături incomode prin tot corpul. Încerc să îmi dau seama care este cauza acestei senzații neplăcute și observ că sunt acoperit cu mici așchii ciudate și reci. Înainte să îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, încep din nou să simt o atracție, de data aceasta diferită și mult mai puternică în intensitate. Astfel, mă izbesc cu putere de colțul unui alt corp similar cu al meu.

Timpul se oprește în loc. La capătul opus al ființei mele începea, parcă, o extensie a mea, precum o jumătate care mă completează, dar a cărei lipsă nu am simțit-o niciodată până acum. Rămânem o perioadă împreună, lipiți unul de celălalt, suprafața ei magnetică de suprafața mea și ne bucurăm de un amalgam de senzații noi, pe care le putem experimenta doar împreună. Este o senzație plăcută să știi că pe lumea aceasta solitară, există un corp, străin, de care te poți simți atât de atras, lângă care poți simți pentru prima dată ceea ce înseamnă cu adevărat calmul, lângă care pot simți chiar și eu, cum existența mea inutilă primește, în cele din urmă, un scop. Dar ce se întâmplă?

O forță puternică mă trage în spate. Suntem dezlipiți cu brutalitate unul de celălalt. Suprafața scârbos de umedă și caldă începe să îmi dea jos așchiile incomode și reci de pe corpul meu, de existența cărora am uitat în acele câteva secunde minunate în care am fost lângă ea. Sunt ridicat cu putere în aer și încep să amețesc din nou. Lumea mea se destramă într-o spirală imposibilă și mă trezesc așezat pe rafturile prăfuite ale unui cabinet de fizică, încercând parcă să îmi amintesc, fără succes, ce s-a întâmplat mai devreme. Mă simt singur și gol pe dinăuntru, o ironie, având în vedere că sunt un corp metalic, dreptunghic și plin. Sunt un magnet dreptunghic, așezat pe rafturile prăfuite ale unui cabinet de fizică.

 
Leave a comment

Posted by on April 25, 2014 in Monolog

 

Tags: , ,

Video Editor Showreel 2013

Dacă tot se apropie sfârșitul de an, m-am gândit să fac un mic videoclip cu imagini preluate din reportajele pe care le-am montaj de-a lungul anului. 

Vă doresc vizionare plăcută!

Pentru a accesa direct videoclipul: https://vimeo.com/81954718

 
Leave a comment

Posted by on December 16, 2013 in Personal

 

Tags: , , , , , ,

Xbox One, o nesimtire la adresa consumatorului

Xbox One este noua consola de la Microsoft, fiind succesorul consolei Xbox 360 si a treia consola din seria Xbox. Avand un spatiu de stocare de 500 GB pe HDD si o memorie de 8 GB DDR 3 (dintre care doar 5 GB sunt disponibile gamerilor, 3 GB de RAM fiind dedicati sistemului de operare Xbox OS si aplicatiilor), trei porturi USB si unul HDMI, Xbox One a fost supranumit atat de Microsoft, cat si de diverse publicatii drept  “all-in-one entertainment system”. Consola vine insotita de un controller (care are un design asemanator celui din versiunea anterioara, avand mici modificari) si de o versiune cu mult imbunatatita a senzorului Kinect, care acum poate detecta miscarile a pana la sase schelete, urmareste ritmul cardiac, dar si gesturile pe care le faceti cu controllerul. Pana acum totul suna grozav: o noua consola de jocuri cu mult imbunatatita fata de versiunile precedente, cu care va veti putea juca linistiti.

Insa acum sa trecem si la celelalte aspecte, care, personal, consider ca sunt o nesimtire si o bataie de joc la adresa consumatorului final, datorita carora Microsoft va avea mult de pierdut in detrimentul celorlalte console de pe piata.

Sa presupunem ca vine o mare furtuna in oras si va pica internetul. Sau poate luati cu voi noua consola Xbox One in vacanta, la mare sau la munte, unde nu aveti o conexiune activa la internet. Ei bine, am o veste proasta pentru voi. Xbox One se va conecta automat la internet, din cand in cand, pentru a se asigura ca totul este in regula. Asta inseamna ca, in conditiile in care nu aveti o conexiune la internet, se va bloca automat accesul la jocuri pana cand va veti conecta consola la internet. Dar va veti putea uita la filme…in Blu Ray. Practic, sunteti obligati sa aveti o conexiune stabila la internet, non stop.

Locuiesti intr-o tara in care nu este asigurat de catre Microsoft suport oficial pentru Xbox Live? Calatoresti mult? Ei bine, daca nu te afli in una dintre cele 21 de tari enumerate mai jos, cu o conexiune stabila la internet, consola nu iti va functiona si nu te vei putea juca.
Dupa cum vedeti, Romania nu este printre aceste tari.

Cele 21 de tari in care va functiona Xbox One sunt: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, FInlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Rusia, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie, Statele Unite.

A doua veste proasta: Xbox One NU va functiuna fara Kinect (care este inclus in fiecare consola – conectat si pornit, indiferent daca va convine sau nu). Pe langa acest lucru, acest mic senzor va inregistra absolut orice veti face, chiar si atunci cand veti opri consola si va apucati de alte activitati. Va las sa trageti singuri concluziile.

Daca aveti multe jocuri in format fizic, pentru versiunile anterioare ale consolei Xbox, am inca o veste proasta pentru voi. Pe Xbox One NU vor functiona jocurile de pe Xbox 360.

Mai tineti minte vremurile cand ati cumparat un joc pentru consola, v-ati jucat pana v-ati plictisit de el si l-ati imprumutat unui prieten bun? Sau l-ati vandut mai departe, ca sa va recuperati o parte din investitie? Sau l-ati cumparat mai ieftin de la un alt gamer? Ei bine, vremurile acelea au apus daca alegeti sa va achizitionati noul Xbox One.
Xbox One va cere sa va instalati jocul pe hard disk si nu va rula de pe disk. Toate jocurile vor veni cu un cod initial de activare, care poate fi folosit o singura data, care va debloca jocul din contul vostru Xbox Live, intr-un mod similar in care functioneaza Steam-ul pe PC. Discul este acum doar o alternativa la descarcarea on-line si nu duce drepturile de autor atasate acestuia.

Totodata, pe website-ul oficial ( http://www.xbox.com/en-US/xbox-one/pre-order-xbox-one/disclaimer ), putem citi cu stupoare o clauza destul de interesanta: “Terms include binding arbitration with class action waiver to resolve disputes.” Cu alte cuvinte, daca iti iei noua consola Xbox One si consideri ca se produc anumite nedreptati, NU ai dreptul sa ii dai in judecata.

969207_585134674885942_12658233_n

Toate aceste “calitati”, in conditiile in care pretul unul Xbox One este aproximat la 500 $ (pretul psihologic: 499 $), in timp ce concurentul sau direct, PlayStation 4, va costa cu 100 de dolari mai putin, iar Valve lanseaza o noua consola care va revolutiona multe concepte.

1016810_491711430905603_896101109_n

 
Leave a comment

Posted by on June 16, 2013 in Random

 

Tags: , , , , ,

Mononoke Hime Review

Mononoke Hime Review

de Maura

La data de 12 iulie 1997 rula pentru prima dată în cinematografele japoneze noua capodoperă a lui Hayao Miyazaki şi anume „Mononoke Hime”. Doi ani mai târziu, acesta avea cele mai multe încasări, până când a fost detronată de „Titanic” câteva luni mai târziu.

În limba japoneză, „Mononoke” este un termen folosit de obicei pentru „spirit” sau „monstru”, în timp ce „Hime” înseamnă prinţesă, un nume perfect pentru drama îmbinată cu elemente fantastice a perioadei Muromachi a Japoniei.

Voi începe cu ceea ce am simțit la prima vizionare. În primul rând, a fost o producție impresionantă. Grafica este originală, iar după primele impresii, incredibil de frumoasă, subtilă și umoristică.

Frumosul reiese din părti de animație bine conturate, rivalizând cu Disney, care este (pe drept sau nu) considerat nivelul superior. De exemplu, într-o scenă înglobată superb sub lumina soarelui, eroul nostru Ashitaka călărește prin pădure pe elanul său roșu. În altă scenă rapidă, razele de soare ale după-amiezii târzii apar striate, în timp ce curg peste pietre și vegetație. Anime-ul reușește cu brio să impresioneze prin imagini pastorale minunate. Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on December 22, 2011 in Uncategorized

 

Tags: , , , ,

PreNume.

PreNume.

Sunt o papusa cu sfori, dar mi s-au turtit degetele in valiza domnului care ma transporta de la un spectacol la altul, amagind contra cost creaturile cu vata de zahar pe fata, pentru al carui amuzament mi-a fost harazit destinul. Simt cu greutate cum imi atarna incheieturile din lemn, undeva intre camasa si pantalonii de stofa, inghesuite in acelasi loc sufocant ca si mine, impartind deseori bucati mici de drum, parcurse in intervale pierdute de timp.

Admir necuprinsul cu ochii mei mari si goi, lipsiti de cele trebuincioase vederii. Tind sa cred, uneori, ca misteriosul meu creator s-a temut, sau a omis intentionat acest detaliu, dar nu indraznesc sa presupun daca spre binele meu, sau al lui, de frica sa nu imi afund perceptiile in nisipurile miscatoare ale gandirii, care mai apoi sa ma cuprinda pe de-a intregul, ajungand sa uit cine am fost si incotro ma indreptam candva, sau, mai grav, sa ma pierd pe mine insumi, inchizandu-mi adevarata identitate intr-un cufar izolat, spart si aruncat la nesfarsit printre cioburile prezentului si trecutului amintirilor, din tenebrele mintii mele machiavelice.

Fara posibilitatea de a modifica, macar un cuvant, din capitolul dedicat mie in cartea vietii, ma invarteam, fara voia mea, intr-un cerc vicios din care, indiferent de ce as fi vrut, nu aveam decat sa sper ca, intr-o buna zi, cineva se va gandi si la mine, ma va lua in bratele sale, si imi va repara sforile roase de vreme. Aceasta este singura mea dorinta, care, de s-ar adeveri, nu ar mai conta ce ar urma dupa, as imortaliza acele momente in sufletul meu, iar toate celelalte lucruri ar deveni irelevante.

As trece cu usurinta peste durerea pricinuita de tortura numita spectacol, cand domnul meu ma trage violent de sfori, sau ma izbeste de vreun zid, fara a ii pasa de ce se alege mai departe de mine, sau peste rusinea cand ma dezbraca pana la lemn in fata celorlalte consoarte, imbracate cochet, pentru a trage pe mine de fiecare data hainute vechi si ponosite, fara a imi oferi posibilitatea de a straluci, macar in culise.

As vrea, insa nu le pot acuza tentativele verbale ale celorlalte marionete de a spulbera orice urma a respectului meu de sine. In definitiv si la urma urmei, nu sunt decat o alta papusa stricata, peste care anii lungi si grei si-au pus amprenta, insa, iar acest lucru nu mi-l poate lua nimeni, am certitudinea ca pot face lucruri minunate, nemaivazute pana acum de ochiul mintii. Simt ca pot, iar acest lucru poate fi echivalat doar de buna cunoastere a propriilor perceptii, a intuitiei si increderii in propriile forte. Am nevoie doar de un mic lucru, care sa ma anime: sansa.

Licenţa Creative Commons
Opera “PreNume.” de Miruna Maura Trocan este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-Fără Modificări 3.0 România Creative Commons.

 
8 Comments

Posted by on June 1, 2011 in Monolog

 

Tags: , , ,

Nume.

Nume.

Cand m-am nascut, parintii au ales sa nu imi atribuie substantive. Poate pentru ca sunt muti, si nu cunosc arta scrisului sau a cititului. Sau poate pentru ca nici ei, la randul lor, nu au avut ocazia de a primi o denumire, o eticheta infantila cu ajutorul careia sa ii strige lumea pe strada, sa ii salute, ca mai apoi sa se opreasca, sa depene povesti.

Nu. Ei sunt muti si nu cunosc lucrurile mici ale vietii. S-au intalnit la spitalul de nebuni, la fel ca orice lucru de pe lumea asta, care nu se incadreaza in anumite standarde, deci prin urmare, este ne-bun, si trebuie reparat, pentru a fi readus pe linia de productie. Hainele cu defecte sunt vandute mai ieftin in alte tari, sau pur si simplu, aruncate la gunoi, dar nu inainte ca aceste produse imperfecte sa fie deteriorate, spre a nu putea fi folosite de cei care poate ar avea nevoie, dar nu au. Robotii ne-buni sunt colectati si aruncati intr-un spital pentru a fi reparati, sau a rugini. Depinde de interesul si situatia materiala a stapanilor din casele carora au ajuns acum aici.

Mama era frumoasa, cu un metal gri ca cerul innorat, cu buzele de un verde deschis, facute dintr-un aliaj foarte rar. Era inalta si zvelta, foarte eleganta in miscari, programata cu cele mai performante unelte, spre a avea multa grija de un om bolnav, dar sarac. Tata, pe de alta parte, era o bruta. Mic de statura, dar cu spatele lat, plin de pseudo-muschi artificiali, cu fata urata si orbitele mici, fiecare de cate o culoare diferita, stearsa de vreme. Nu era altceva decat o alta relicva ruginita, in acest loc morbid, care probabil avea sa-i devina cimitir, fara a-i pasa cuiva de soarta sa, si a altora cateva mii de vechituri.

S-au intalnit pe hol, in spatele masinii stricate de tuns iarba. Ea era transportata de savanti in acea parte a sanatoriului unde ajungeau doar cei norocosi, pentru a incepe procesul de reintegrare, ca mai apoi sa fie retrimisa stapanului sau, pentru a isi continua existenta de robot. Ceea ce s-ar fi si intamplat, daca orbitele ei, acum de culoare rosie, nu ar fi fost repornite de un impuls necunoscut de nimeni, zarindu-i trupul jalnic zacand pe jos, incapabil de a se misca din cauza inundarii sinusurilor de metal cu ulei de rasina. Pentru o secunda, li s-au intersectat undele slab luminoase ale senzorilor, si nu a durat mult pana cand unul dintre savanti, scotand un dispozitiv din buzunar, a inscriptionat pe antebratul mamei cuvintele „ne-bun”.

Ducand o existenta mizera, lipsita de posibilitati si sperante, dupa un an m-au creat pe mine pentru a le tine companie. Astfel, incapabilitatea lor de a isi gasi un scop in existenta a introdus in acest loc odios, o creatura ce avea sa indure greutati mai mari decat ei, dar care a fost creata din inconstienta a doi roboti defecti, ascunzandu-se dupa negura timpului ce l-au numit cu brutalitate: „destin”.

Licenţa Creative Commons
Opera “Nume.” de Miruna Maura Trocan este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-Fără Modificări 3.0 România Creative Commons.

 
11 Comments

Posted by on May 30, 2011 in Monolog

 

Tags: ,

Sa moara evreii de ciuda ! Iisus a fost ungur !

Vă prezint bombă istorică cu efect întârziat. Să moară de ciudă toţi evreii, dar ăştia (ungurii, cine altcineva) spun că Iisus a fost nici mai mult, nici mai puţin decât ungur. Pe bune. Nu e glumă.

Se pare că articolul este o replică la o carte PUBLICATĂ şi difuzată prin toată lumea, prin care autorii unguri încearcă să arate că micul popor maghiar este urmaşul marelui popor sumerian, Iisus Hristos a fost UNGUR ( WTF !?!?!?) şi…oltenii sunt urmaşii agatârşilor, veri primari cu însuşi Hercules (WTF AGAIN !?!?!?). În cele ce urmează, puteţi citi articolul scris de persoana care demonstrează idioţenia celor care au scris o asemenea carte. Vă doresc lectură, şi (ne)comentarii plăcute:

– BISERICILE CREŞTINE ÎN DERIVĂ, MINUNEA SUMERIANĂ, ANUL 1992  ÎN CARE TREBUIA SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ S.U.A. ŞI IISUS UNGUR –

 Ion Petru Caraponta

La citirea titlului se va crede că este o glumă. Nu este deloc. Este purul „adevăr” vânturat prin lume de „specialiştii” maghiari, care prin diferite cărţi şi broşuri, tipărite în străinătate aduc „noutăţile” pe masa de lucru a unor personalităţi politice, dar lipsite de o elementară cultură generală, care le dau crezare. Grava „politică” care s-a făcut şi încă se face la noi este „politica vorbei”, fără a lua o atitudine directă, scrisă de un om de cultură, ori istoric adevărat (de ceilalţi nu am dus şi nici nu ducem lipsă). Şi tocmai această tăcere din partea adevăraţilor specialişti de la noi a dat câştig de cauză unor grupuri de maghiari din străinătate şi din ţară, care pe bază de demonstraţii arheologice, istorice, lingvistice, antropologice şi geografice false, prezintă istorii ale prezenţei ungurilor în Transilvania de-a dreptul stranii.

Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on May 9, 2011 in Random

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Noaptea cântăreţilor obscuri

de Maura

Partea I

E cerul negru ziua
Şi noaptea-i şi ea albă
Se ascunde luna-n astru
Iar astrul dupa nori

E liniştea frumoasă
Fără urme de viaţă
Şi lumea e ascunsă
Şi mă ascund şi eu

Vin norii de furtună
Vin norii de zăpadă
Vin fulgerele toate
Dar se ascund şi ei

Plânge planeta noastră
Dar cine s-o asculte?
Când luna cântă un cântec
Şi toţi fug pe fereastră

Dar luna-şi cheamă fraţii
Toţi fraţii şi aliaţii
Dar cine să-i răspundă
Când toţi sunt trecători? Read the rest of this entry »

 
Leave a comment

Posted by on December 10, 2010 in Poezie

 

Tags: , , ,